sâmbătă, 14 iunie 2014

JBL Nedol Plus 250, 100 ml, Medicament contra viermilor si nematodelor

Medicament contra viermi, nematodelor, 

JBL Nedol Plus 250, 100 ml, pt 750 L, 1007400

Informatii utile, simptome, dozare, instructiuni de utilizare

Medicament împotriva trichinelor (Capillaridae), oxiurilor (Oxyuridae), viermilor Camallanus (Camallanidae) şi altor nematode la peştii de acvariu de apă dulce si sărată.
Instrucţiuni de utilizare
Nedol Plus 250 - 100 ml
Ingredient activ: benzimidazol
100 ml suspensie ca aditiv pentru 750 l apă de acvariu
Ingrediente active în funcţie de tip şi cantitate:
100 ml suspensie conţine: Benzimidazol 9375 mg
Medicament împotriva trichinelor (Capillaridae), oxiurilor (Oxyuridae), viermilor Camallanus (Camallanidae) şi altor nematode la peştii de acvariu de apă dulce respectiv sărată.
Următoarele simptome generale pot indica infecţia cu viermii menţionaţi:
Peştii afectaţi slăbesc, în pofida unei bune hrăniri. 
Ocazional peştii excretă fecale albe, mucilaginoase, deoarece paraziţii vătămează peretele intestinal, care este excretat şi el. 
Observaţie: Fecalele mucilaginoase, albe pot indica şi o hrănire incorectă sau infecţie cu flagelate. 
Din acest motiv trebuie să existe o combinaţie cu alte simptome, pentru a pune diagnosticul de nematode. 
Peştii de cârd slăbesc şi se separă din cârd. 
Peşti individuali se culcă pe sol şi fac mişcări rotative. 
O infecţie cu viermi Camallanus poate fi recunoscută relativ uşor: 
Posteriorul femelei de culoare roşie iese câteodată din anusul peştilor afectaţi, pentru a depune larve. 
Cu excepţia viermilor Camallanus diagnoza sigură se poate face numai prin analiza microscopică.
Contraindicaţii: nu se cunosc
Precauţii: A nu se utiliza în apă dulce resp. sărată cu nevertebrate (corali, melci, scoici, creveţi etc.).
În timpul tratamentului acvariul trebuie monitorizat permanent. 
În cazul observării reacţiilor de intoleranţă se schimbă imediat aprox. 50 % din apă.
Reacţii adverse: Nu se cunosc. 
De regulă Nedol este bine tolerat de toţi peştii. 
În cazul în care observaţi reacţii adverse la peşti, vă rugăm să ne informaţi atât pe noi, cât şi pe medicul dvs. veterinar sau farmacistul.
Pentru peşti ornamentali în acvariu
Mod de administrare: 
Înainte şi pe durata utilizării orice carbon activ trebuie îndepărtat din filtru, trebuie oprite dispozitivele UV-C şi aparatele de îmbunătăţire a nivelului de CO2 şi, în apă sărată, îndepărtătoarele de spumă şi ozonizatoarele trebuie oprite. 
50% din apă va fi schimbată înainte de aplicare. Acvariul va fi aerat cu o pompă cu diafragmă şi piatră de aer în timpul tratamentului.
Adăugarea JBL Nedol Plus 250 ar trebui realizată în principiu dimineaţa, cu supravegherea peştilor.
Dozarea şi durata tratamentului:
Înainte de utilizare agitaţi puternic flaconul timp de un minut.
La trichine, oxiuri şi alte nematode cu excepţia viermelui Camallanus:
1. Se schimbă 50% din apă
2. Dozaj: 10 ml la 75 l apă de acvariu. Medicamentul se pune în acvariu într-un loc cu mişcare bună a apei.
3. Se aşteaptă 9 zile. În acest timp acvariul se aeriseşte bine prin piatră de aer.
4. În cea de a 10-a zi se schimbă 30 % din apă şi apoi se filtrează 24 prin carbon activ. Carbonul activ va fi eliminat corespunzător după aceea. Tratamentul este acum terminat.
5. După 3 săptămâni se repetă tratamentul, în modul descris la punctele 1 – 4, pentru a combate şi larvele ieşite din ouă.
Vierme Camallanus:
1. Se schimbă 50% din apă
2. Dozaj: 10 ml la 75 l apă de acvariu. Medicamentul se pune în acvariu într-un loc cu mişcare bună a apei.
3. Se aşteaptă 9 zile. În acest timp acvariul se aeriseşte bine prin piatră de aer.
4. În cea de a 10-a zi se schimbă 80% din apă şi se repetă tratamentul, în modul descris la punctele 2 şi 3.
5. În cea de a 20-a zi se schimbă 80% din apă şi se repetă tratamentul, în modul descris la punctele 2 şi 3.
6. În cea de a 30-a zi se schimbă 30 % din apă şi apoi se filtrează 24 prin carbon activ. Carbonul activ va fi eliminat corespunzător după
aceea. Tratamentul este acum terminat.
Hrănirea în timpul tratamentului: În timpul tratamentului se continuă hrănirea peştilor cu cantitate redusă de hrană.
Indicaţii în caz de supradoză, întrerupere sau încetare prematură a tratamentului: În cazul unei supradoze, jumătate din apă trebuie schimbată. 
Dacă este necesară schimbarea suplimentară a apei în decursul timpului de aşteptare specificat în instrucţiunile privind tratamentul, dozarea ulterioară se face cu 50% doză. 
Tratamentul se continuă conform indicaţiilor.
După tratament: Filtraţi apa din acvariu prin carbon activ timp de 24 de ore după tratament, pentru a îndepărta urmele reziduale ale medicamentului. Carbonul activ va fi eliminat corespunzător după aceea.
Mediile filtrante trebuie dezinfectate cu carbon activ sau înlocuite după terminarea filtrării. Adăugarea elementelor de activare a bacteriilor în apa de acvariu ajută la înlocuirea bacteriilor curăţătoare afectate.
Vă rugăm să verificaţi zilnic nivelurile de amoniu/amoniac şi nitriţi în timpul tratamentului şi în primele zile de la încheierea tratamentului. 
În cazul în care nivelurile de nitriţi depăşesc 0,5 mg/l se va schimba imediat 50% din apă şi se va adăuga în apa de acvariu un element de activare a bacteriilor.
A se feri de lumină şi căldură, păstraţi produsul în ambalajul original.
• A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
• A nu se administra animalelor destinate sacrificării pentru consum.
• Pentru animale. A nu se utiliza după data expirării.
• A nu se utiliza în combinaţie cu alte medicamente.
• Utilizarea condiţionatorilor pentru apă diminuează efectul medicamentului.